Aproape 2,5 tone de carne de miel, confiscate în Capitală. Încep controalele de Paște

Publicat: 25 03. 2015, 16:33
Actualizat: 25 03. 2015, 21:10

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, mașina în care era transportată carnea a fost oprită în trafic, luni dimineață, de reprezentanți ai Poliției din sectorul 5. Aceștia au constatat, pe lângă nereguli privind înmatricularea autoutilitarei, și faptul că aceasta transporta carcase de miel.

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) București au dat curs solicitării organelor de Poliție și au constatat că autoutilitara respectivă, transporta o cantitate de 2.430 de kg de carcasă de miel, care nu erau marcate sanitar veterinar și nu erau însoțite de documente care să facă dovada trasabilității și a faptului că provin în urma sacrificării mieilor într-un abator autorizat.

Astfel, întreaga cantitate a fost confiscată, urmând a fi neutralizată prin incinerare.

ANSVSA anunță că va intensifica acțiunile de control în perioada premergătoare Paștelui.

„Recomandăm cetățenilor să achiziționeze produse alimentare numai din spații sau unități înregistrate sau autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, pentru că le oferă garanția unor alimente sigure, care au fost verificate de personal de specialitate. Reamintim consumatorilor că pot sesiza orice nereguli din domeniul siguranței alimentelor la adresa de e-mail: callcenter@ansvsa.ro sau la numărul de telefon 0800 826 787, care funcționeză în regim de permanență și este apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie”, se arată în comunicatul autorității.

Conducerea ANSVSA a transmis structurilor teritoriale setul de acțiuni care urmează a fi întreprinse la nivel național, pentru a asigura românilor produse alimentare conforme, cu ocazia sărbătorilor pascale.

Fiecare DSVSA județeană va stabili un program de lucru pentru perioada 30 martie – 12 aprilie 2015, în baza căruia medicii veterinari vor efectua controale și verificări ale modului în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare în mai multe spații. În toate piețele agroalimentare și în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea și celelalte produse de origine animală, se va asigura necesarul de personal sanitar veterinar și permanența acestuia, inclusiv în zilele de sâmbată și duminică.

Pentru eficientizarea acestor acțiuni, medicii veterinari vor solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorități competente județene/locale (primării, consilii județene, instituții ale Prefectului, ANAF, ANPC, Ministerul Sănătății etc) în vederea organizării unor acțiuni comune de inspecție și control, în limita competențelor stabilite prin legislația în vigoare și în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorități.