Aproape 400 de șoferi au rămas fără permise de conducere în patru zile

Publicat: 07 12. 2013, 10:28
Actualizat: 27 03. 2019, 19:51

Polițiștii au reținut, în patru zile, aproape 400 de permise de conducere și au amendat peste 7.000 de șoferi, dintre care 1.870 pentru că au condus cu viteză și 42 pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Polițiștii au făcut, în perioada 2-5 decembrie, 1.384 de controale, 333 de filtre și șapte razii, în urma cărora au depistat 361 de infracțiuni, dintre care 208 în flagrant delict, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române remis, sâmbătă, agenției MEDIAFAX.

De asemenea, polițiștii au prins 288 de suspecți de infracțiuni, dintre care 33 au fost reținuți și 26 arestați, fiind găsite în timpul controalelor cinci mașini care fuseseră declarate furate.

În cele patru zile au fost reținute 398 de permise de conducere, au fost retrase 236 de certificate de înmatriculare și au fost amendați 7.078 de șoferi, dintre care 42 pentru consum de alcool și 1.870 pentru că au depășit limita de viteză permisă.

În urma controalelor, polițiștii au dat 8.722 de amenzi, în valoare totală de 1.948.550 de lei și au confiscat bunuri de 191.282 de lei. Dintre amenzile date în cele patru zile, 847 au fost pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 351 pentru activități comerciale ilicite și 57 pentru nereguli privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.