Aproximativ 30.000 de euro adunați la primului bal caritabil pentru copiii cu autism

Publicat: 27 04. 2012, 14:55
Actualizat: 03 04. 2013, 11:00

Asociația „Învingem Autismul” a organizat primul bal caritabil în sprijinul copiilor cu autism, eveniment care a adunat, prin licitarea unor obiecte donate de personalități, aproximativ 30.000 de euro, bani ce vor fi folosiți pentru finanțarea programelor de intervenție pentru integrarea acestora.

Balul Albastru, primul bal caritabil din România în sprijinul copiilor cu autism, a avut ca scop strângerea de fonduri pentru îmbunătățirea integrării copiilor cu autism în școală.

O parte a fondurilor strânse vor fi folosite pentru susținerea Centrului Multidisciplinar de Intervenție al Asociației „Învingem Autismul”, în cadrul căruia 23 de copii cu autism beneficiază de sprijin specializat.

Evenimentul a fost susținut de Manuela Hărăbor, mama unui copil cu autism, și a fost deschis cu mesajul video al președintelui Organizației Autism Speaks, Mark Roithmayr, cea mai activă organizație de profil din lume și inițiatoarea „mișcării albastre” din luna aprilie.

Invitații au avut posibilitatea să liciteze pachete de servicii și obiecte donate de susținători ai cauzei, cea mai mare sumă, de 5.000 de lei, fiind obținută pentru un colier albastru realizat de Cristian Samfira.

Alți 3.500 de lei au fost dați pentru autograful celei mai cunoscute persoane cu autism din lume, Temple Grandin, și pentru primul exemplar din cartea sa tradusă în limba română, „Gândesc în imagini”.

De asemenea, Horia Vârlan a câștigat în cadrul licitației tabloul „Lac cu nuferi” realizat de Simona Pătruleasa, pentru suma de 2.100 de lei.

Participanții au mai licitat pentru obiecte personale sau cu valoare artistică, de culoare albastră donate de susținători ai copiilor cu autism, precum: Mihai Albu, Stephan Pelger, Cristian Samfira, Liza Panait, Malvina Cervenschi, Virgil Ianțu, Sergiu Nicolaescu, Simona Pătruleasa, Adriana Muraru, Liana Alexandru, Dana Săvuică, Elena Merișoreanu, Bogdan Mihai Radu, Raluca Moianu, Kinga Varga, Maria Radu, Anca Rusu, Maria Dulhan și Bogdan Ionescu.

Asociația „Învingem Autismul” a precizat că fondurile strânse vor finanța programele de intervenție menite să faciliteze integrarea copiilor cu autism în diverse medii sociale.

Terapia de recuperare a unui copil cu autism costă aproximativ o mie de euro pe lună, iar incapacitatea parinților de a acoperi aceste costuri determină reducerea drastică, până la eliminare, a șanselor de dezvoltare și de integrare ale copilului.