Arafat: S-a ajuns în 11 minute la fața locului, după primirea primului apel la 112, Câți oameni au fost implicați în operațiunea de salvare

Publicat: 31 10. 2015, 08:41
Actualizat: 25 11. 2015, 11:06

„Apelul a intrat la 22:32, au fost mobilizate primele forțe și au început deplasarea către locul incendiului, sosind acolo la 22:43. Deci, de la primirea primului apel la 112 până la sosirea la fața locului 11 minute”, a spus Arafat.

„Constatând situația de acolo, a fost solicitată declanșarea planului roșu, care este planul pe care îl declanșăm automat când vedem că avem un număr mare de victime la fața locului și unde este necesară mobilizarea unui număr mare de echipaje și inclusiv a unor echipaje suplimentare speciale pentru intervenție la dezastre sau accidente colective”, a precizat secretarul de stat.

Ultimul bilanț al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 27 de persoane decedate și alte 146 de persoane internate la acest moment la spitalele din Capitală, a anunțat sâmbătă dimineață Raed Arafat, precizând că 17 dintre decedați nu au fost identificați.

Cronologie prezentată de Arafat:

– apelul la 112 a fost primit la ora 22.32.

– la ora 22.33 au fost alertate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu scară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj de prim ajutor, salvatori din cadrul Grupului Special de Salvatori cu o autospecială de stingere și o autospecială grea de descarcerare, precum și un echipaj cu medic de terapie intensivă mobilă.

– ora 22.43, toate aceste echipaje sosesc la fața locului și se solicită srpijin și la fața locului sosesc alte trei echipaje de prim ajutor și trei autospeciale de stingere cu apă și spumă

– în urma informațiilor primite de la fața locului este trimis și spitalul mobil.

– de la ora 22.50 s-a început activitatea de triaj și a început transportul victimelor către Spitalul Floreasca, Spitalul Universitar, Spitalul de Arși, Spitalul Grigore Alexandrescu, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Elias, Spitalul Coltea, Spitalul Budimex, Spitalul Militar, Spitalul Agripa Ionescu.

În total, s-au alertat și trimis, gradual, la locul evenimentului următoarele forțe:

– IGSU/ISU BIF: 14 autosepciale de stingere, o autoscară de intervenție, 2 autospeciale de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea, 3 autospeciale de transport personal și victime multiple, 2 spitale mobile, 32 de ambulanțe SMURD (29 echipaj de prim ajutor calificat, 2 echipaje de terapie mobilă, 1 mașină a medicului de urgență), punctul de comandă mobil și 20 de autospeciale de primî intervenție și comandă. În totale, peste 200 de ofițeri și subofițeri.

– Serviciul de Ambulanță București Ilfov – 28 de ambulanțe și 84 de cadre medicale

– Poliția București – 70 de echipaje, dintre care 50 la locul evenimentului și 20 pe traseele de deplasare

– Jandarmeria București: 11 echipaje de intervenție cu 45 de jandarmi

– Poliția Locală: 2 echipaje cu 7 agenți