ASF și-a dublat anul trecut excedentul, la 36,5 milioane lei, din nerealizarea investițiilor

Publicat: 18 02. 2016, 14:37
Actualizat: 18 02. 2016, 19:00

În 2014, ASF a avut un excedent de peste 18 milioane lei, iar cu un an în urmă a consemnat un deficit de aproape 10 milioane lei.

Autoritatea a realizat anul trecut venituri de 157,3 milioane lei, în scădere cu 5,2% față de 2014, pe fondul reducerii contribuțiilor entităților supravegheate, cu 5% peste nivelul bugetat, potrivit execuției bugetare auditate de PricewaterhouseCoopers, se arată într-un comunicat al ASF.

Contribuția sectorului Piața de Capital la veniturile ASF a scăzut anul trecut cu peste 35% ca urmare a volumului redus al tranzacțiilor bursiere, a diminuării numărului și volumului ofertelor publice de cumpărare/preluare, precum și a reducerii cu până la 75% a comisioanelor, tarifelor și taxelor aferente reglementării și supravegherii pe piața de capital, operate începând cu 1 ianuarie 2015.

Veniturile din tranzacțiile derulate pe piețele reglementate și pe sistemele alternative au scăzut cu aproape 50%, iar veniturile din valoarea ofertelor publice de vânzare, dar și de cumpărare/preluare s-au redus cu peste 90% în absența derulării unor oferte semnificative.

Sectorul asigurărilor și cel al pensiilor private au avut contribuții în creștere cu 27%, respectiv cu 17%, inclusiv datorită recuperării unor restanțe din 2014.

Cheltuielile totale au fost anul trecut de 120,7 milioane lei, în scădere cu peste 18% față de 2014 și cu 22% sub nivelul bugetat.

Investițiile realizate în 2015 au reprezentat 27% din suma bugetată, din cauza întârzierilor survenite în cadrul procedurilor de achiziție publică aferente proiectelor de realizare a unei infrastructuri IT centralizate și de implementare a unui sistem modern de procesare a petițiilor de la consumatori, acestea urmând să fie realizate în 2016.

Cheltuielile de personal s-au diminuat cu peste 21%, în condițiile implementării unei organigrame mai simple, bazată pe un număr mai mic de trepte ierarhice, și reducerii numărului de angajați. Cele cu bunuri și servicii au fost mai mici cu 3% față de 2014, două capitole importante reprezentând contribuția ASF în cadrul proiectului BSR de auditare a societăților de asigurare și întreținerea bazei CEDAM prin care este ținută evidența polițelor RCA.

Cheltuielile de capital ale ASF au crescut anul trecut aproape de patru ori, ca urmare a contribuției la finanțarea unui proiect al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) privind noile standarde de tranzacționare MiFIR, a achiziției de licențe și softuri IT, precum și a instalării unui nou sistem de securitate pentru accesul în sediu.