Asociaţia Accept, replică către BOR:”Nu organizăm marşuri pentru a provoca sau răni pe cineva”

Publicat: 05 06. 2025, 17:53

Bucharest Pride „este despre iubire, despre dreptul de a exista, de a fi în siguranţă şi de a trăi cu demnitate”, a replicat asociaţia Accept, organizatoarea Bucharest Pride, după ce Patriarhia Română a numit evenimentul „sfidător Rusaliilor şi total nepotrivit”.

Patriarhia Română și-a exprimat deschis îngrijorarea și dezaprobarea cu privire la marșul Bucharest Pride, care va avea loc sâmbătă, 7 iunie 2025, în ajunul marelui Praznic împărătesc al Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile).

Patriarhia Română consideră că marșul Bucharest Pride – organizat în ajunul Rusaliilor – este un „act provocator și total nepotrivit”.

„Considerăm că evenimentul Bucharest Pride este alăturat în mod sfidător sărbătorii religioase menționate, aceasta din urmă având o conotație sfântă pentru întreaga creștinătate. Prin urmare, Bucharest Pride este un act provocator și total nepotrivit mai ales în contextul actual marcat de ideologii seculariste şi tensiuni sociale”, se menționează în mesajul transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

„Este despre iubire, despre dreptul de a exista”

Asociaţia Accept, organizatoarea Bucharest Pride, a precizat, în replică, faptul că evenimentul nu este organizat pentru „a provoca sau răni pe cineva”.

„Este despre iubire, despre dreptul de a exista, de a fi în siguranţă şi de a trăi cu demnitate, dspre oameni care au fost marginalizaţi pentru cine sunt şi pe cine iubesc, despre părinţi care îşi susţin copiii, adolescenţi care cer respect şi adulţi LGBTI+ care nu vor să mai fie invizibili. Nu organizăm marşuri pentru a provoca sau răni pe cineva. Suntem în stradă pentru că şi noi suntem familii. Pentru că vrem ca toţi copiii să crească într-o lume în care sunt văzuţi, acceptaţi şi iubiţi”, a precizat Asociaţia Accept.

Reverenda Diane Fisher, invitată a Bucharest Pride 2025, transmite un gând de pace şi iubire tuturor: „Suntem parte a creaţiei lui Dumnezeu, la fel de mult copiii Săi ca toţi ceilalţi. Iisus a fost întotdeauna alături de cei marginalizaţi, oprimaţi în societate. Când a fost întrebat care este cea mai importantă învăţătură, «cea dintâi şi cea mai mare poruncă», a răspuns clar, direct: «Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă”

CITEȘTE ȘI:

Patriarhia Română, despre marșul BUCHAREST PRIDE din ajunul Rusaliilor: „Un act provocator și total nepotrivit”

ANABI are bunuri, bani și monede virtuale de la inculpați în valoare de un miliard de lei. Cel mai scump bun valorează 500.000 de euro