Atacatorul de la mall-ul din Brăila, care a lovit intenționat cu mașina zece oameni și a înjunghiat o persoană, condamnat la 33 DE ANI de închisoare

Publicat: 04 12. 2019, 09:39

This browser does not support the video element.

Tânărul care a furat o mașină și a lovit intenționat mai multe persoane pe drum și în parcarea mall-ului din Brăila a primit o pedeapsă de 33 de închisoare. Judecătorii au stabilit pedepsele pentru infracțiunile de tentativă de omor, furt cu violență, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului, distrugere și tulburarea liniștii și ordinii publice.

Atacatorul de la mall poate ataca decizia în termen de 10 zile.

Conform legii, chiar dacă a primit 33 de ani de închisoare, el va sta după gratii cel mult 30 de ani, aceasta fiind pedeapsa maximă în sistemul penitenciar din România.

„Contopește pedepsele principale aplicate inculpatului constând în pedepsele închisorii de 10 ani, 8 ani, 12 ani, 20 de ani, 3 ani, 4 ani, 1 an și 2 luni și respectiv 1 an și 2 luni, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 13 ani, o lună și 10 zile reprezentând o treime din restul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa principală rezultantă de 33 de ani, o lună și 10 zile de închisoare. În temeiul dispozițiilor (…), constatând că pedeapsa principală rezultantă depășește maximul general al pedepsei închisorii de 30 de ani, dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă a închisorii de 30 de ani”, scrie în decizia Tribunalului Brăila.

Judecătorii au stabilit pedepsele în funcție de rapoartele întocmite de specialiști care au arătat că bărbatul care a băgat groaza în vizitatorii de la mall nu avea probleme de natură psihică în ziua atacului.

O altă expertiză realizată la Institutul de Medicină Legală din Iași a confirmat faptul că atacatorul nu consumase droguri înainte de a urca la volan și de a lovi intenționat mai mulți oameni. În schimb, bărbatul consumase alcool, rezultatul alcoolemiei din sânge fiind de 1,25 grame la mie.

Atacul de la mall-ul din Brăila s-a întâmplat pe 11 noiembrie 2018. Marius Valentin Parfenie a fost arestat preventiv pe 12 noiembrie și apoi a stat în arestul IPJ Brăila și la Penitenciarul Jilava. Cazul a fost anchetat de un procuror criminalist, dar și de anchetatorii DIICOT Galați.