Atleta Mirela Lavric s-a aruncat de la balcon: „A făcut o criză de gelozie”. Sportiva este în afara oricărui pericol

Publicat: 13 11. 2013, 12:10
Actualizat: 13 11. 2013, 12:10

Atleta Elena Mirela Lavric, medaliată cu aur la mai multe competiții internaționale, a ajuns la spital, luni seară, după ce a căzut de la etajul 1 al unui bloc din Iași unde locuia fostul său iubit, principala ipoteză a anchetatorilor fiind că sportiva ar fi încercat să se sinucidă.

Incidentul a avut loc luni seară, polițiștii fiind sesizați prin 112 că sportiva a căzut de la etajul I al unui bloc de pe strada Vasile Lupu din cartierul Tătărași.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care i-a acordat măsuri de prim-ajutor, după care tânăra a fost transportată la Spitalul „Sfântul Spiridon”, iar de acolo la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Elena Mirela Lavric a solicitat să fie externată după câteva ore, neavând răni grave, ea plecând acasă, la Vaslui.

În acest caz, Poliția a deschis o anchetă, prima ipoteză fiind că tânăra, în vârstă de 22 de ani, a încercat să se sinucidă aruncându-se de la etaj.

„Polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că o tânăra a căzut de la etajul I al unui imobil. Continuăm cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii acestui incident, însă, din primele verificări făcute la fața locului rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Ea a precizat că în acest caz nu a fost depusă nicio plângere la Poliție.

Surse din rândul anchetatorilor spun că tânăra ar fi venit la Iași în încercarea de a se împăca cu fostul său prieten, care ar fi refuzat, astfel că sportiva ar fi încercat să se sinucidă, după o ceartă cu tânărul, care are 23 de ani.

Elena Mirela Lavric are 22 de ani și este multiplă campioană europeană de tineret, la atletism, la proba de 800 de metri și campioană mondială de tineret, la aceeași probă. Tânăra a fost una dintre sportivele care au reprezentat România la Jocurile Olimpice din 2012, iar anul acesta a fost medaliată cu aur la Jocurile Francofoniei, la probele de 800 de metri și la ștafeta de 4×400 de metri.