Au cântat și au votat. Într-o secție de votare din Galați, membrii unui ansamblu folcloric au oferit un spectacol emoționant: „Foaie verde, foi de cimbru, măi române să fii mândru” – VIDEO

Publicat: 24 11. 2019, 16:32

This browser does not support the video element.

Surpriză mare pentru membrii biroului electoral al unei secții de votare din satul Odaia Manolache din județul Galați. La votare au venit toți membrii unui ansamblu folcloric din localitate, îmbrăcați în costume populare.

Înainte de a vota, ei au cântat melodia „Foaie verde, foi de cimbru, măi române să fii mândru”.

Surpriza a fost făcută în complicitate cu șefa ansamblului, care este membră în biroul electoral al secției de votare.

„Votarea este un moment de sărbătoare, de aceea au venit îmbrăcați în straie de sărbătoare și au cântat. Au ales o melodie care ne reprezintă pe noi, ca popor. Eu sunt în biroul secției de votare și ei au vrut să ne facă o surpriză, au venit îmbrăcați în costume populare la votare. Au venit după slujba de la biserică”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ecaterina Hulea.

Surpriza a fost pe gustul celor aflați în secția de votare din Galați. Reprezentanții ansamblului au anunțat că vor veni și la viitoarele alegeri.