AUTO. Câte zile sunt, de fapt, valabile numerele roșii emise de iDRPCIV

Publicat: 07 05. 2020, 12:11
Actualizat: 07 05. 2020, 12:53
Foto: shutterstock

Pentru a circula în mod legal îmediat cum ți-ai achiziționat o mașină, poți apela la înmatriculare provizorie, ceea ce înseamnă că autovehiculul va avea numere roșii.

Este o soluție imediată, timp în care poți obține toate actele necesare pentru a înmatricula permanent mașina.

Numerele roșii au o valabilitate de 30 de zile și costă 40 de lei, taxă care poate fi plătită la ghișeul unde se depun actele. Pe lângă această taxă, se mai plătesc 13 lei pentru autorizația de circulație provizorie.

În cazul în care nu ai reușit să înmatriculezi mașina permanent, poți cere un alt rând de numere roșii care vor fi valabile alte 60 de zile.

De asemenea, în cazul în care pentru autovehiculul respectiv nu s-a mai eliberat niciun set de numere provizorii, primul set poate fi eliberat pe o perioadă de 90 de zile, cu condiția ca polița RCA să fie valabilă pe minim 90 de zile.

Daunele vehiculelor înmatriculate în România pot fi văzute prin intermediul Registrului Auto Român.

ACTE NECESARE PENTRU ÎNMATRICULAREA MAȘINII

-cerere înmatriculare auto

-fişa de înmatriculare completată cu datele proprietarului ce are viza ANAF (În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare şi a altei persoane, se va depune şi fişa de înmatriculare completată cu datele acesteia)

-dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare – 37 lei, se poate achita numerar la ghișeu odată cu depunerea documentelor

-actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie.

-copia contractului RCA în termenul de valabilitate al acestuia;

-documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original şi în copie.

-cartea de identitate a vehiculului, în original şi copie;

-certificatul de autenticitate al vehiculului eliberat de Registrul Auto Român – 539 de lei – în cazul mașinilor cumpărate din afara țării

-documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, în original, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare;

-dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia;

-dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.