Avertisment sumbru din partea managerului Spitalului de Boli Infecțioase din Iași: Se poate ca în două săptămâni, medicii să fie nevoiți să aleagă pe cine tratează sau nu

Publicat: 08 10. 2020, 12:26
Actualizat: 06 04. 2021, 15:40
Trei noi focare de coronavirus în Prahova. Unul dintre ele a fost înregistrat la Spitalul Municipal din Câmpina

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași prezintă situația unității medicale pe care o conduce. Secțiile de ATI nu mai fac față, iar dacă 5% dintre cazurile noi de Covid-19 ajung în aceste secții, medicii vor trebui să aleagă pe cine tratează, spune medicul Carmen Dorobăț.  

În Spitalul de Boli Infecțioase locurile libere se ocupă imediat, spune medicul Carmen Dorobăț:

„S-au făcut 11 externări ieri. Sigur, acele locuri vor fi ocupate, iar ieri, la prânz, aveam două locuri libere care s-au ocupat imediat. În acest moment, în spital, există mulţi pacienţi cu factor de risc major în ceea ce priveşte COVID 19. Locurile libere există doar de la o zi la alta, sau de la o raportare la alta, amintind faptul că avem două raportări pe zi spre DSP”

Secțiile de ATI sunt pe cale de a intra într-o situație critică, susține medicul Carmen Dorobăț. 

Carmen Dorobăț, manager la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

„Terapia Intensivă nu mai face faţă. Dacă 5% dintre cazurile noi ajung în ATI, în două săptămâni, medicii vor trebui să aleagă pe cine tratează sau nu”, a mai spus dr. Carmen Dorobăţ.

Șeful secției ATI: Am ajuns în acest moment critic, şi ne apropiem cu paşi repezi de o sufocare a sistemului sanitar

Șeful secției ATI din cadrul aceluiași spital avertizează că din cauza faptului că normele de limitare a răspândirii coronavirusului nu au fost respectate, ne apropiem cu pași repezi spre o sufocare a sistemului sanitar.

„Medicii de la ATI au atenţionat încă de la începutul lunii mai că posibilitatea să ajungem în acest moment există. Şi am ajuns… Şi asta chiar dacă am făcut un apel la populaţie să respecte măsurile de protecţie. Să nu bagatelizeze acest virus. Din nefericire, aceste reguli nu au fost respectate. Am ajuns în acest moment critic, şi ne apropiem cu paşi repezi de o sufocare a sistemului sanitar”, a declarat şi dr. Florin Roşu, şeful compartimentului ATI din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase.