Avertizare cod galben de vânt puternic în Suceava, Botoșani, Iași și Neamț

Publicat: 15 09. 2013, 14:57
Actualizat: 31 07. 2014, 09:10

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vânt puternic în județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț, valabilă până la ora 12.30.

Potrivit avertizării nowcasting emise de Administrația Națională de Meteorologie, pe spații extinse în județele Suceava, Botoșani, Iași și local în Neamț vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de până la 60 de kilometri pe oră și izolat 75 de kilometri pe oră.

Atenționarea este valabilă până la ora 12.30.