AVERTIZARE METEO. ANM: Ploi torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină

Publicat: 16 05. 2012, 11:54
Actualizat: 16 05. 2012, 11:56

PROGNOZA METEO, emisă de ANM, arată că,de miercuri până vineri la prânz, în nordul, sudul și centrul țării, precum și în zona de munte vor fi ploi torențiale, însoțite de descărcări electrice și izolat căderi de grindină.

Potrivit textului informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, de miercuri, ora 12.00 și până vineri, ora 12.00, va continua să plouă temporar în toate regiunile țării.

Astfel, de miercuri după-amiază și până joi la prânz, în nordul și centrul țării, precum și în zona de munte se vor semnala ploi, însoțite și de descărcări electrice și izolat căderi de grindină. Începând de joi după-amiază și până vineri la prânz va ploua și în regiunile sudice.

„Aversele vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40 l/mp”, se arată în textul informării ANM.