Aviația israeliană a bombardat ținte siriene

Publicat: 15 02. 2012, 10:24
Actualizat: 17 04. 2012, 20:55
Aviația israeliană a bombardat, în această dimineață, ținte siriene, fără să provoace pagube sau victime, a anunțat agenția oficială de știri siriană, citată de Reuters.

Aviația israeliană a bombardat, în această dimineață, ținte siriene, fără să provoace pagube sau victime, a anunțat agenția oficială de știri siriană, citată de Reuters. Apărarea antiaeriană siriană a deschis focul asupra avioanelor israeliene, care au intrat în spațiul aerian al Siriei după miezul nopții, a adăugat sursa citată. "Republica Arabă Siriană avertizează guvernul Israelului inamic și își rezervă dreptul de a răspunde în conformitate cu ceea ce va considera adecvat", a precizat SANA.

Martori oculari au relatat că au auzit zgomotul făcut de cel puțin cinci avioane deasupra zonei Tal al-Abiad, aflată la granița Siriei cu Turcia, la aproximativ 160 de kilometri nord de orașul sirian Rakka, și au afirmat că aparatele s-au îndreptat apoi spre sud.

Armata israeliană nu a comentat informația. Autoritățile israeliene au cerut Siriei în repetate rânduri să pună capăt sprijinului acordat grupărilor palestiniene și mișcării libaneze Hezbollah.

Siria a anunțat ultima dată că a deschis focul asupra unor avioane israeliene în iunie 2006, când aviația israeliană a survolat reședința de vară a președintelui Bashar al-Assad. Oficiali israelieni au declarat atunci că acțiunea a reprezentat un mesaj, cerându-i liderului sirian să renunțe la susținerea Hamas, după ce gruparea palestiniană răpise un soldat israelian.