Avocații Elenei Udrea cer repunerea pe rol a procesului Gala Bute, după dezvăluirile lui Băsescu. VIDEO

Publicat: 17 05. 2018, 15:38
Actualizat: 25 03. 2019, 22:46

„Am lansat în discuție posibilitatea unei cereri de repunere pe rol a dosarului «Gala Bute», sprijinindu-ne pe informațiile pe care le-ați dat dumneavoastră, presa, care au apărut ca urmare a prezentării în Parlamentul României și la Comisia de control SRI de către domnul Traian Băsescu, document care, din punctul meu de vedere, este unul esențial în soluționarea acelei cauze. Codul de Procedură Penală prevede o asemenea situație, și anume dacă în cursul deliberării, în perioada aceasta, când completul a rămas în pronunțare, până la momentul pronunțării deciziei, apar chestiuni noi care pot să ajute la lămurirea cauzei, soluția ce urmează a fi dată ar fi aceea de repunere pe rol. Intenționez să fac o asemenea solicitare, pe 23 urmează să se pronunțe (decizia definitivă în dosarul Gala Bute – n.r.). Am s-o sprijin pe informațiile care au apărut în plan public. Sunt lucruri care trebuiesc lămurite”, a declarat joi, avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu.

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut public, miercuri, un document al SRI, despre care spune că este strict secret și i-a parvenit în urmă cu câteva luni, și care vizează dosarul Gala Bute, menționându-se clar rolul acestuia și cum funcționa relația cu sistemul judiciar. Președintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, a declarat, miercuri, că a primit de la Traian Băsescu documentul care vizează „Gala Bute”, fiind un document secret, urmând ca acesta să fie discutat în ședința viitoare.

„Ne-a ajuns la comisie astăzi (miercuri – n.r.) un astfel de document cu adresă de înaintare din partea domnului senator Băsescu. Am văzut și adresa și documentul. Am avut cumva pe ordinea de zi, am vrut să prezint colegilor și am citit împreună acel document. Este un document secret. Nu știu dacă este declasificat, dar așa cum ne-a venit este un document secret, un document intern. L-am parcurs și o să decidem, o să discutăm despre acest lucru în prima ședință, probabil săptămâna viitoare. L-am parcurs, pentru că vrem să ne informăm măcar din spațiul public ce a apărut în speța la care face referire”, a declarat Claudiu Manda.

El a mai spus că încă nu a primit un răspuns din partea lui Traian Băsescu dacă va onora invitația de a veni la comisie pentru a fi audiat.

„Este un document document strict secret al UM 0198 SRI din 9.11.2011 care mi-a parvenit acum câteva luni și nu l-aș fi făcut public dacă nu vedeam minciuna din adresa DNA către ICCJ. Nu citesc mult, va spun că documentul vorbește de oameni care se află într-un dosar penal care au săvârsit infractiuni dar despre care DNA nu spune mare lucru si pentru a fi concludent, vă citesc câteva pasaje: >. Ce înțelegem este că protocolul a funcționat din plin și a existat un plan de cooperare între SRI și DNA”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu în plenul Senatului.