Bacalaureat 2014 toamnă. 109 candidați au fost eliminați din examen la proba scrisă de limba română

Publicat: 25 08. 2014, 19:34

Potrivit Ministerului Educației Naționale (MEN), la probă au participat 32.637 de candidați, dintre care 109 au fost eliminați, conform datelor centralizate la ora 16.00.

Candidaților le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiți în examen.

De asemenea, candidații nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Aceștia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare, ce permite conectarea la internet sau la rețele de socializare și care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați sau cu persoane din exterior.

Candidații care încalcă aceste reguli sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu și indiferent dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.

Încălcarea acestor reguli va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului va continua marți cu examenul la limba și literatura maternă. La această probă s-au înscris 1.012 candidați. Dintre aceștia, 962 vor susține proba la Limba și literatura maghiară, 43 la Limba și literatura germană, trei la Limba și literatura slovacă, doi la Limba și literatura ucraineană și câte un candidat la Limba și literatura sârbă, respectiv Limba și literatura croată.

Miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului, iar vineri, cea la alegere a profilului și specializării.

Rezultatele vor fi afișate la 1 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeași zi, să fie depuse contestațiile, în intervalul 12.00 – 16.00. Soluționarea contestațiilor se va realiza între 2 și 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în 4 septembrie.