BACALAUREAT 2016. Luni a avut loc proba orală la română

Publicat: 13 06. 2016, 15:24

BACALAUREAT 2016. La prima sesiune a examenului de Bacalaureat s-au înscris 137.444 de absolvenți de liceu, prima probă fiind cea de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Elevii și-au început dimineața cu emoții, după susținerea probei, cei mai mulți dintre ei susținând că testarea a fost mai ușoară decât se așteptau.

„Am avut de explicat conținutul de idei al textului, de făcut un eseu argumentativ pe care noi deja l-am făcut la clasă cam tot anul și a fost foarte lejer. Trebuia doar să vorbim și să înțelegem conținutul textului, ca să răspundem cerințelor. Anul ăsta am muncit foarte mult. Așteptăm deja proba scrisă și să primim rezultatele după. Am făcut tot anul antrenamente, teste, pregătiri, am învățat și nu cred că vor fi probleme”, a declarat una dintre elevele de la Liceul Jean Monnet din Capitală.

Un alt tânăr susține că a fost pregătit pentru testarea orală dar se așteaptă ca proba scrisă de Limba Română să fie mai dificilă pentru că „acolo e multă interpretare care nu ține foarte mult de cât te-ai pregătit.”

Nu doar elevii au simțit emoțiile examenului, ci și părinții care au venit să îi susțină.

„Cred că emoțiile părintelui sunt mai mari ca ale elevului, așa e în orice familie”, a declarat mama uneia eleve.

Examenul de Bacalaureat continuă marți și miercuri cu proba orală la Limba Română, apoi cu testarea orală la limba maternă și evaluarea competențelor digitale, după care urmează examenul la o limbă străină. Probele scrise încep pe 4 iulie, rezultatele urmând a fi afișate pe 12 iulie.