Bărbat din Bihor, căutat de luni bune pentru că a omorât un câine. Polițiștii apelează acum la cetățeni pentru prinderea lui

Publicat: 01 08. 2022, 17:33
Actualizat: 01 08. 2022, 17:36
Sursa foto: Shutterstock

Un bărbat din Bihor este căutat de luni bune de poliție după ce ar fi ucis un câine din rasa rottweiler, animalul fiind găsit spânzurat într-o pădure. Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au făcut acum un apel către localnicii din Sâniob să contacteze Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor dacă au date despre persoana respectivă.

 În cursul lunii mai poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost sesizaţi că, în comuna Sâniob, a fost găsit cadavrul unui câine, au transmis primtr-un comunicat dat publicităţii luni reprezentanții IPJ Bihor.

Ajunşi la locul indicat, poliţiştii au constatat că, pe o parcelă dintr-o zonă împădurită din comuna Sâniob, într-un copac, a fost găsit spânzurat un câine rasa rottweiler, în vârstă de 6-7 ani, scrie news.ro.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, iar poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru identificarea autorilor şi tragerea la răspundere penală a acestora. Cetăţenii care deţin date sau informaţii cu privire la acest caz sunt rugaţi să contacteze Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor – Biroul pentru Protecţia Animalelor la adresa de e-mail: cabinet@bh.politiaromana.ro sau la numerele de telefon: 0259/431.495 sau 0770/793.534”, transmite IPJ Bihor, luni.
Pedepsele pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept au fost înăsprite, iar dacă va fi identificat, autorul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani.