Bărbat eliberat condiționat, arestat din nou după ce a tâlhărit două bătrâne

Publicat: 13 08. 2019, 10:53

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că faptele pentru care a fost arestat bărbatul au fost comise în aceeași zi.

„Un bărbat a fost arestat preventiv 30 de zile de instanță după ce în 6 august a comis în Oradea două fapte de tâlhărie și a smuls lănțișoarele de aur de la gâtul a două femei în vârstă. A comis faptele în aceeași zi, o dată dimineață iar apoi după-amiază. Acesta fost prins în aceeași zi de polițiștii orădeni, reținut pentru 24 de ore, după care instanța l-a arestat”, a spus Dinu.

Surse judiciare au declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul are 22 de ani, se numește Bica Laszlo Roland și a fost eliberat condiționat din închisoare în 24 iulie, de Tribunalul Satu Mare, după ce fusese închis pentru fapte similare comise anul trecut.

„Acesta era modul său de operare, tâlhărea femei în vârstă cărora le smulgea lănțișorul de aur de la gât. A comis astfel de fapte în 2018, când a tâlhărit trei femei într-o singură zi, fiind condamnat în luna noiembrie de Judecătoria Oradea la un an și opt luni de închisoare. A fost eliberat condiționat după numai 8 luni”, au spus sursele citate.