Bărbatul care i-a cerut socoteală la Cluj că lasă „islamiști” în România a vrut să mai aibă o discuție cu Cioloș și la Alba Iulia. Cum a reacționat premierul când s-a apropiat de el

Publicat: 21 03. 2016, 15:59

Călin Mărincuș a fost prezent, luni, în fața Primăriei Alba Iulia, unde l-a așteptat pe Dacian Cioloș să iasă din instituție, premierul având o întâlnire cu autoritățile locale.

În momentul în care a ieșit, premierul a refuzat să se oprească la discuție cu bărbatul.

„Mulțumesc frumos. Cam asta are și România de la Dvs.”, i-a spus bărbatul lui Cioloș (referindu-se la refuz – n.r.).

„Am vrut să-l întreb pe domnul prim-ministru dacă știe că vinerea trecută a avut loc în București o manifestație a aripii armatei teroriste din Siria, Free Siria, tradusă la noi prin Siria liberă. Această aripă teroristă e înfrățită cu Statul Islamic, deci pe teritoriul României, a unui stat de drept, în fața ambasadei Siriei, a altui stat de drept, o organizație teroristă a făcut un miting. Am vrut să-l întreb pe domnul prim-ministru cine a hotărât ca la Vama Veche să fie duși migranți (…) De ce nu se întreabă poporul român dacă vrem sau nu migranți islamiști, aici. Noi nu avem nevoie de ei. Avem 12 milioane de oameni săraci în România”, a spus Călin Mărincuș.

Bărbatul a continuat să vorbească despre migranți, după care a afirmat despre Cioloș că „a fost pus în funcția de premier de către un președinte de profesie turist”, pe care l-a descris „un băiat răzgâiat”, un fost primar din Sibiu.

În 4 martie, bărbatul a fost prezent în fața Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj și i-a strigat premierului Dacian Cioloș, în momentul în care acesta a ajuns acolo, „De ce permiteți să fie aduși migranți islamiști în România?” și „Să vă fie rușine pentru ce faceți românilor!”.

Inițial, premierul nu a reacționat și a intrat în muzeu, însă la ieșire s-a oprit să discute cu bărbatul.