Bărbatul care și-a înjunghiat mortal soția într-o grădiniță a fost arestat

Publicat: 27 01. 2018, 15:23

Surse judiciare au declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX că femeia înjunghiată, vineri, mortal de către soț, într-o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei, avea ordin de protecție împotriva acestuia din noiembrie 2017, cu o durată de 6 luni, fiind emis de Judecătoria Sectorului 2.

Femeia în vârstă de 38 de ani a murit, vineri, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

Ea avea certuri dese cu soțul său, cel care ar fi atacat-o de altfel, iar în unele nopți dormea în sediul grădiniței de frică să nu meargă acasă, potrivit mărturiilor unei vecine.

” Eu știu că sunt căsătoriți, dar aveau probleme, se certau, sunt doi copii la mijloc, erau nopți când ea rămânea să doarmă în grădiniță de frică să nu se ducă acasă. Să fie vreo 5-6 ani de când funcționează grădinița”, a declarat o vecină.

Potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), grădinița, care se numește Funnyland, nu este acreditată de către Ministerul Educației.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, potrivit Poliției Capitalei.