Băsescu, despre legăturile dintre Poliţie şi Duduieni: O slugărnicie. I-aş destitui pe loc

Publicat: 26 08. 2020, 18:51
Actualizat: 06 04. 2021, 16:22
Băsescu, despre legăturile dintre Poliţie şi Duduieni: O slugărnicie. I-aş destitui pe loc / Sursă FOTO: Alexandra Pandrea - Gândul

Europarlamentarul Traian Băsescu a vorbit miercuri despre imaginile în care mai mulți ofițeri din Poliția Română au fost surprinși intâlnindu-se cu interlopi din clanul Duduianu. Acesta a spus că șefii Poliției care au participat la întrevederile cu interlopii ar trebui destituiți din funcție „pe loc”. „Denotă slugărnicie. O relaţie de dependenţă a acestor oameni faţă de clanul Duduianu”,a mai afirmat Băsescu la Adevărul Live.

Poliția Română, criticată de Traian Băsescu

„Eu i-aş destitui pe loc. Ministrului Marcel Vela i-aş spune că prafurile aruncate cu Poliţia Animalelor ca să nu se vadă mizeria pe care o patronează nu ţin. I-aş destitui pe loc. Repet, eu nu spun că nu trebuia să vorbească cu ei şi să impună nişte lucruri. Dar frate, îl citai să vină la poliţie. Nu mi s-a întâmplat vreodată ca vreun organ al statului să nu mă citeze. Să vină să spună vă dau un telefon domnul Băsescu, să nu vă vadă lumea. Cum e posibil să dai un asemenea tratament grupurilor de crimă organizată decât dacă eşti de partea lor? O slugărniciue. Arată o relaţie de dependenţă. Mai grav. Trebuie să vă explic dragi infractori că sunt nevoit să fac asta. N-aş face, dar să vedeţi. Dependenţa acestor oameni de clanul Duduianu”, a afirmat Traian Băsescu.

Băsescu a mai spus că în timpul mandatului său nu se înâmplau astfel de lucruri.

 „Da, chiar am primit informaţii nu numai de la SRI. De la doi şi-un sfert. Chiar era cu ochii pe ei nu cum face Vela cu degetele în ochi. Am avut ani de linişte, nu şi-au permis să sară calul. Acum după ce s-a desfiinţat doi şi-un sfert, mulţumită domnului Cioloş şi SRI-ul s-a retras din supravegherea clanurilor, se simt foarte liberi şi puternici”, a mai spus fostul președinte.

Fostul președinte mai subliniază că întâmplările recente au decredibilizat Poliția Română.

„Asta e groaznic. Vă asigur că pur şi simplu şi-au trântit pistoalele pe masă de scârbă. Au zis lasă-mă frate dacă ăştia mi-s şefii. Subordonaţii nu mai ştiu când sunt trădaţi în spate de şefii lor. Du-te acum să mai faci o acţiune ca poliţist obişnuit care nu eşti mare şef la clanul Duduienilor după ce ai aflat că se rugau împreună la o biserică noaptea. Nu se poate aşa ceva”, a mai spus acesta.