Băsescu, despre nepoțelul său: Îl cheamă Radu Băsescu Pricop, în februarie mai vine unul

Publicat: 14 11. 2014, 21:26
Actualizat: 15 11. 2014, 05:33

Întrebat cum îl cheamă pe nepoțelul său, Băsescu a spus: „Îl cheamă Radu Băsescu Pricop, în februarie mai vine unul”.

El a ținut să facă și o observație: „Tot spun ăștia că Iohannis e Băsescu, că e nu știu ce. Nu, frate, nu am nicio treabă cu acest domn Iohannis, singurul Băsescu este ăsta micu, Radu”.

Președintele a mai afirmat că celălalt nepoțel se va naște la sfârșitul lui februarie.

Ioana Băsescu a născut un băiețel, vineri dimineață, anunțul fiind făcut de președintele Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook: „Astăzi, în jurul orei 07.50, s-a născut primul Băsescu”.

„Astăzi, în jurul orei 07.50, s-a născut primul Băsescu. Este sănătos, are 3,4 kilograme si țipă!”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.

La mesaj sunt atașate și patru fotografii cu nepoțelul președintelui Traian Băsescu.

Traian Băsescu mai are o nepoțică în vârstă de un an și două luni, Sofia Anais, de la fiica sa cea mică, Elena. Fiica cea mică a președintelui mai așteaptă un copil, fiind însărcinată în luna a șaptea.