Băsescu: La momentele prin care trece țara, nici Ponta, nici Antonescu nu o servesc mai bine ca mine

Publicat: 12 07. 2012, 21:59
Actualizat: 25 07. 2012, 06:19

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, joi seară, că la momentele „dificile” prin care trece România în prezent „nici Victor Ponta, nici Crin Antonescu” nu o pot servi mai bine decât el, invocând cei opt ani de experiență în fruntea țării.

„Știu foarte bine că după opt ani de experiență, la momentele dificile prin care trece țara acum, nici Victor Ponta, nici Crin Antonescu nu o pot servi mai bine decât mine”, a spus Traian Băsescu într-o emisiune la TVR.

El a susținut că miza sa nu o reprezintă păstrarea scaunului de președinte, ci apărarea instituției prezindențiale.

„Problema mea nu e scaunul pe care stau, am stat opt ani, dacă o fi să nu-mi duc al doilea mandat până la capăt o să plec cu conștiința împăcată că mi-am făcut datoria față de români. Problema mea e instituția prezindențială, care nu trebuie expusă decâte ori președintele nu are majoritate. Această abordare – cum nu are președintele majoritate îl suspendăm – este permisă de Constituție în condițiile în care președintele încalcă grav Constituția (…) USL, alături de parte din UDMR, alături de parte din UNPR, au suspendat un președinte pur și simplu pentru că nu are majoritate în Parlament, deci îl obligă pe președinte să-și creeze propriile majorități, ceea ce este anticonstituțional”, a mai susținut Traian Băsescu.