Băsescu: Momentul care a declanșat criza a fost condamnarea lui Năstase. Nu cred că cineva a simțit satisfacție

Publicat: 12 07. 2012, 22:12
Actualizat: 25 07. 2012, 08:22

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, joi seară, la TVR, că momentul care a declanșat criza a fost condamnarea fostului premier Adrian Năstase, el precizând că nu crede „că cineva a putut simți urmă de satisfacție și adăugând: „Povestea cu bucuria, cu Băsescu…nu!”.

„Acela a fost momentul care a declanșat criza, momentul în care Adrian Năstase a fost condamnat, și vă rog să mă credeți că nu cred că cineva a putut simți urmă de satisfacție. Povestea cu bucuria, cu Băsescu…nu!”, a declarat Traian Băsescu.

Totodată, el a menționat că politicienii au înțeles, în momentul condamnării lui Năstase, că nimeni nu este deasupra legii.

„În momentul condamnării lui Adrian Năstase, atunci toți politicienii au înețels că nu mai este drum și nimeni nu e deasupra legii, iar corupția transpartinică nu a făcut decât să accelereze acest proces. Chiar dacă și l-a dorit Crin Antonescu sau Victor Ponta nu era creată masa critică. Asta e și explicația de ce un om cu care am lucrat, dnul Borbely și un grup de parlamentari UDMR au votat pentru suspendare. I-am susținut de multe ori am luat în piept explicații pe care ar fi trebuit să le dea ei numai din dorința de a proteja Guvernul și coaliția pentru a asigura stabilitatea țării”, a afirmat președintele suspendat.

În același context, el a spus că toate dosarele lui Năstase au pornit de la colegi de partid ai acestuia.