Băsescu, noi dezvăluiri în apărarea Elenei Udrea: A existat un plan de cooperare SRI-DNA, care avea nume de cod „Bujorul”

Publicat: 24 05. 2018, 23:20
Actualizat: 26 03. 2019, 09:18

„A existat un plan de cooperare SRI-DNA, planul de cooperare avea nume de cod Bujorul. Se încheie cu informația că a fost transmis DNA-ului cu instrucțiuni să nu rămână în dosar. La sfârșitul documentul se spune că acest document este numai pentru uzul procurorului, nu rămâne în dosar. La cum au evoluat lucrurile e clar că documentul a pornit în baza planului Bujorului”, a declarat Traian Băsescu la B1 TV.

Traian Băsescu a adăugat că pe documentul care a fost trimis Inspecției Judiciare, CSM-ului și Comisiei de control SRI sunt făcute adnotări.

„Vă mai spun că documentul este lucrat, adică a ajuns la un șef unde s-au făcut mici adnotări. A marcat documentul cu niște persoane. Întâmplător, toți au devenit denunțători în Gala Bute”, a mai spus Traian Băsescu.

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut public, miercuri, 16 mai, un document al SRI, despre care spune că este strict secret și i-a parvenit în urmă cu câteva luni, și care vizează dosarul Gala Bute, menționându-se clar rolul acestuia și cum funcționa relația cu sistemul judiciar.

„Este un document document strict secret al UM 0198 SRI din 9.11.2011 care mi-a parvenit acum câteva luni și nu l-aș fi făcut public dacă nu vedeam minciuna din adresa DNA către ICCJ. Nu citesc mult, va spun că documentul vorbește de oameni care se află într-un dosar penal care au săvârsit infractiuni dar despre care DNA nu spune mare lucru si pentru a fi concludent, vă citesc câteva pasaje: >. Ce înțelegem este că protocolul a funcționat din plin și a existat un plan de cooperare între SRI și DNA”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu în plenul Senatului.