Băsescu o roagă pe ziarista de la Antena 1 să-i accepte scuzele pentru incidentul de sâmbătă

Publicat: 15 02. 2012, 09:35
Actualizat: 19 04. 2012, 11:20
Președintele suspendat Traian Băsescu "o roagă pe doamna Andreea Pană să accepte scuzele sale sincere pentru situația creată" și regretă că o expresie nepotrivită, folosită într-o convorbire privată, a devenit publică provocînd un "nemeritat prejudiciu moral" acesteia, informează Valeriu Turcan.

Președintele suspendat Traian Băsescu "o roagă pe doamna Andreea Pană să accepte scuzele sale sincere pentru situația creată" și regretă că o expresie nepotrivită, folosită într-o convorbire privată, a devenit publică provocînd un "nemeritat prejudiciu moral" acesteia, informează Valeriu Turcan

Purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu, Valeriu Turcan a remis, luni, agenției MEDIAFAX un comunicat de presă, pe care îl prezentăm integral:

"Președintele Traian Băsescu regretă că o expresie nepotrivită, folosită într-o convorbire privată, desfășurată în autoturismul pe care îl conducea, a devenit publică, provocînd un nemeritat prejudiciu moral dnei Andreea Pană, reporter la postul de televiziune Antena 1.

În acest context, președintele o roagă pe dna Andreea Pană să accepte scuzele sale sincere pentru situația creată.

Formula menționată, utilizată sub imperiul unei stări de maximă presiune publică și mediatică, nu reprezintă în nici un caz atitudinea președintelui Traian Băsescu față de comunitatea rromă din țara noastră, căreia îi respectă identitatea și îi apreciază aportul la viața democratică a societății românești". (Mediafax)