Băsescu, reacție dură la adresa lui Orban: Ludovice, te rog, nu-l înlocui pe Dragnea! Nu vrei tu să lași industria IT în pace?

Publicat: 02 06. 2019, 08:18

„Ludovice, te rog, nu-l înlocui pe Dragnea! Ți-a dat ție prin cap să impozitezi salariații din industria IT. Ludovice, datorită importanței acestei categorii de specialiști, veniturile lor n-au fost impozitate nici în perioada de criză economică. Acest lucru a făcut ca toate marile companii IT din lume să dezvolte în România mari centre de cercetare, de realizare programe industriale, centre regionale de mentenanță etc, etc. absorbind integral forța de muncă specializată produsă de toate marile universități ale țării”, a scris, pe Facebook, Traian Băsescu.

Fostul președinte precizează că domeniul IT, în afară de un imens prestigiu adus țării, generează o contribuție la Produsul Intern Brut care, în curând, va egala contribuția întregii agriculturi autohtone.

„Ludovice, dacă te pui cu taxele pe ei, fetele și băieții aceștia au câte un scaun și un calculator pe care într-o noapte le iau sub braț și au plecat în alte zări pentru că, partea esențială, creierul, este la purtător. Ludovice, țara nu mai suportă încă un Dragnea care le știa pe toate atât de bine încât, prin Legea Redevențelor și prin celebra OUG 114, a reușit să alunge investitorii și a blocat începerea investițiilor pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Nu vrei tu să lași industria IT în pace și să promiți că abrogi cele două acte normative care lovesc cumplit economia românească?Ludovice, nu te lăsa amețit de aburii victoriei la europarlamentare că riști să-ți pierzi permisul de conducere”, mai scrie Traian Băsescu.

Fostul șef de stat precizează, în final, că în Uniunea Europeană, deficitul de specialiști IT este de un milion de oameni.

Reacția vine după ce președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Mediaș, că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiți de plata impozitului pe venit. „Orice venit trebuie impozitat. Nu poți să creezi facilități fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a spus Orban.

„Mie nu mi se pare normal ca IT-iștii să fie scutiți de plata impozitului pe venit. IT-iștii câștigă cel mai bine în România. A fost o perioadă în care să stimulezi, ca oamenii să se ducă spre zona de IT, acuma nu mi se pare normal, vă spun sincer. De ce? Păi un angajat dintr-o forjă sau un șofer de TIR care muncesc în condiții extrem de grele trebuie să plătească impozit pe venit și altul care încasează venituri semnificative și altul care încasează venituri dintr-o muncă mai mult intelectuală, mentală fără discuție, de ce să nu plătească impozit? Neutralitatea fiscală e un principiu fundamental. Orice venit trebuie impozitat”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, nu pot fi create „facilități fiscale care îmbracă forma unor privilegii”.