BCR Cluj, amendată pentru nerespectarea legii privind orele suplimentare

Publicat: 15 02. 2012, 09:42
Actualizat: 05 04. 2012, 11:40
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a amendat sucursala județeană Cluj a BCR cu 6.000 de lei pentru nerespectarea legii privind prestarea de ore suplimentare peste normele prevăzute și neacordarea repausului săptămânal de două zile.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a amendat sucursala județeană Cluj a BCR cu 6.000 de lei pentru nerespectarea legii privind prestarea de ore suplimentare peste normele prevăzute și neacordarea repausului săptămânal de două zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Șeful ITM Cluj, Daniel Păcurariu, a declarat, joi, că aceste sancțiuni au fost aplicate în urrma unor controale intensificate după cazul Raluca Stroescu.

"Codul Muncii prevede o limită maximă a orelor suplimentare, opt ore peste cele 40 de ore pe săptămână, și acordarea repausului săptămânal de două zile consecutiv. De asemenea, prevede plata acestor ore suplimentare", a explicat Păcurariu.

El susține că inspectorii ITM au verificat situația de la toate agențiile BCR Cluj și au constatat că banca nu ține o evidență a orelor suplimentare ale angajaților, nu respectă maximum-ul admis de ore suplimentare și nu respectă regimul repausului săptămânal.

BCR a primit amenzile maxime prevăzute de lege pentru aceste fapte, respectiv două amenzi de câte 3.000 de lei.

"Importantă nu este suma, ci măsurile dispuse de ITM și semnalul de alarmă pe care dorim să-l tragem. Munca suplimentară dăunează stării de sănătate, vieții de familie, angajatul nu are timp liber și se crează o stare de dependență față de angajat", a spus Păcurariu. (Mediafax)