Beatrice Mahler: „Consultăm în ambulanțe, am fost nevoiți să facem resuscitarea chiar în autospeciale”

Publicat: 07 04. 2021, 12:34
Actualizat: 07 04. 2021, 13:00
Directorul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler / Sursă FOTO: Mediafax Foto

Managerul Spitalului Marius Nasta din București, medicul Beatrice Mahler, a subliniat problemele grave cu care se confruntă spitalele românești. Potrivit unei declarații făcute de aceasta pentru RTV, medicii au ajuns să consulte pacienții în ambulanțe, din cauza lipsei de paturi.

Beatrice Mahler: „Consultăm în ambulanțe”

Beatrice Mahler spune că în unitatea medicală pe care o conduce nu mai există niciun loc, iar pacienții sunt consultați în ambulanțe.

„Este extrem de dificil. Paturile sunt ocupate, aveam 10 pacienți peste limită. Colegii mei consultă în ambulanțe, am fost nevoiți să facem resuscitarea chiar în autospeciale. Noi am luat paturi de peste tot și le-am dus în secția COVID pentru ca pacienții să nu stea pe scaun. Prioritar este ca pacienții să aibă oxigen și să înceapă tratamentul cât mai repede”, a declarat Beatrice Mahler la România TV.

Un pacient cu COVID internat primește mâncare de 10 lei pe zi

Beatrice Mahler a afirmat în urmă cu câteva zile că banii alocați de stat pentru hrana bolnavilor nu sunt suficienți pentru nevoile reale ale pacienților.

Potrivit lui Mahler, spitalul pe care îl conduce reușește să facă o serie de economii deoarece beneficiază de p bucătărie proprie cu personal propriu.

Un pacient cu COVID internat la Spitalul Marius Nasta primește de la statul român 10 lei pe zi.

„Am văzut în spațiul public diverse discuții despre câți bani sunt alocați pentru alocația de hrană a fiecarui bolnav.
Consider că și la noi la Institutul Marius Nasta, costurile celor trei mese zilnice sunt din păcate extrem de reduse conform alocării bugetare( HG 851/2018), adică a banilor pe care noi ca spital îi primim pentru a asigura mâncarea pacienților.

Un pacient bolnav de COVID are alocat astăzi pentru cele 3 mese, fix 10 lei/zi regim comun, 15 lei/zi pentru pacientul care are și diabet zaharat sau 16 lei/zi pentru pacientul cu tuberculoză”, a scris medicul Beatrice Mahler pe Facebook.