Becali anunță că se duce la dezbaterea de la Ministerul Justiției: „Nu contează lumea care iese în stradă”

Publicat: 27 01. 2017, 15:23

 „M-am înscris și eu acum la dezbatere, la Ministerul Justiției. Luni mă duc și eu la dezbatere, în calitate de vicepreședinte la o fundație de drepturile omului, ca fost membru în Comisia juridică a Parlamentului”, a declarat Becali pentru Sport.ro.

Acesta a opinat că „nu contează lumea care iese în stradă” și că Executivul nu trebuia să aprobe prin OUG legea grațierii, ci Parlamentul.

„100% va fi dată legea grațierii. Nu știu în ce formulă, dar legea va trece 100%. Nu contează lumea care iese în stradă, cum nu o să conteze nici lumea care iese luna viitoare în stradă pentru Steaua”, a mai spus Becali.

Ministerul Justiției a anunțat, joi, că proiectele celor două ordonanțe privind grațierea și modificarea Codurilor Penale vor fi dezbătute, luni, într-o ședință publică la minister. Numărul maxim de persoane care pot participa la discuții este de 50, iar timpul alocat fiecărei intervenții se rezumă la 3 minute, ceea ce înseamnă că întreaga dezbatere va dura cel mult două ore și jumătate.

Pe 18 ianuarie, Ministerul Justiției a publicat pe site-ul instituției cele două proiecte de ordonanță de urgență, după ce aceste două acte normative nu au mai figurat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, la care și-a făcut apariția președintele Klaus Iohannis, nu înainte de a discuta cu premierul Grindeanu și cu ministrul Justiției. La începutul ședinței pe care a prezidat-o atunci, Iohannis a anunțat că șeful guvernului i-a promis că cele două ordonanțe nu vor apărea „peste noapte” pe ordinea de zi a niciunei ședințe de Guvern. La finalul acesteia, premierul Grindeanu a precizat că nu este împotriva modificării legii privind grațierea.
 
„Eu mi-am asumat proiectele și merg cu ele. Ce va decide Guvernul, nu știu ce va decide. Dar eu mi-am asumat proiectele. Cele două proiecte pe care le-am propus ministerului, ministerul le-a lucrat si le-a completat. Eu, ministrul Justiției, nu le retrag. Ce face Guvernul, nu știu ce face Guvernul. N-am premier în țară și nu știu care e decizia Guvernului”, declara ministrul Justiției, Florin Iordache, vineri, pentru Gândul, în perioada în care prim-ministrul Sorin Grindeanu era plecat, împreună cu Liviu Dragnea, în Statele Unite, la ceremonia de învestire a lui Donald Trump.