„Bestia” de la Ploiești, bărbatul care îi spărgea pahare în cap iubitei, condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare

Publicat: 17 04. 2019, 11:49

Tribunalul Prahova l-a condamnat pe Robert Berechet la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, după ce bărbatul a fost găsit vinovat de pornografie infantilă, scrie Ziarul Incomod.

Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT la sfârșitul lui 2018, după ce pe internet au apărut mai multe filmări în care iubita bărbatului era surprinsă în ipostaze intime.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă, iar Berechet deja a atacat sentința la Curtea de Apel Ploiești.

Într-una dintre filmări, fata, pe atunci în vârstă de 17 ani, era surprinsă dezbrăcată în cadă, iar pe pardoseală se vedeau mai multe pete de culoare roșie, care păreau de sânge. Tânăra era abuzată verbal și amenințată cu bătaie de către agresor.

Alte filmări surprind momentul în care bărbatul sparge un pahar din sticlă în capul iubitei sale și o amenință că o omoară.

În cel de-al doilea dosar, acesta este acuzat de violență în familie, iar cauza se află pe rolul secției penale a Judecătoriei Ploiești, iar următorul termen de judecată a fost stabilit în luna mai.