Biserica a donat aparatură de 60.000 euro pentru trei spitale din Capitală

Publicat: 22 08. 2015, 14:14
Actualizat: 23 08. 2015, 12:37

„Este nevoie de astfel de acțiuni și noi le facem cât de des putem, cu ajutorul credincioșilor și al sponsorilor. Până în prezent, s-au făcut donații în valoare de aproximativ 60.000 de euro. Aparatura medicală oferită este de un real folos și reprezintă o mare binecuvântare de la Dumnezeu. Am văzut în spitalele unde am mers multe familii plângând pentru copiii lor care intrau sau ieșeau din operații. Ne sensibilizează suferința oamenilor, mai ales a copiilor lipsiți de apărare și a mamelor disperate, care ar da orice să-și vadă pruncii salvați”, a declarat părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Un grup de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, coordonați de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, a donat aparatura medicală spitalelor „Grigore Alexandrescu”, „Marie Curie” și „Elias” din București.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” a primit un aparat Consola ILA activve, sistem complet funcțional cu trolley, înlocuitor de plămâni, singurul de acest tip din Europa de Est.

Spitalul Universitar de Urgență „Elias” și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” au primit câte un aparat de ultimă generație pentru măsurarea transcutanată a bilirubinei, în valoare de 15.748 de lei fiecare.