Blocaje pe traseul liniei 41 încă din prima zi de la suspendarea tramvaiului. Decizia STB

Publicat: 01 07. 2019, 13:53

În prima zi de luni, de când a fost suspendată circulația tramvaiului 41, în Cartierele Crângași, Drumul Taberei și Militari, stațiile de autobuze STB au fost pline ochi, iar autobuzele neîncăpătoare. Chiar și în jurul orei 10.00, în Pasajul Lujerului și pe Șoseaua Virtuții, sute de vehicule erau blocate în trafic, printre ele și autobuzele STB, puse la dispoziție pentru preluarea fuxului de pe linia 41.

Circulația tramvaielor pe linia 41 a fost suspendată din 29 iunie până pe 1 septembrie, pentru efectuarea lucrărilor la Podul Ciurel, Podul Grant și stația de metrou din Drumul Taberei.

Au fost introduse, inițial, 50 de autobuze în circulație pentru călători, numărul fiind suplimentat.

,,Ca oamenii să nu aibă de suferit, deoarece este una dintre cele mai importante linii de transport din București, am hotărât înființarea a două linii naveta, 641 și 642. Linia 641 va merge pe traseul tramvaiului 41 pe de-a-ntregul, de la Grivița la Piața Presei Libere, iar 642 va prelua acolo unde este cel mai aglomerat dimineața și seara, adică în zona Drumul Taberei, Crângași. Prima linie, 641, va avea 30 de autobuze, iar linia 642 va avea 20 de autobuze”, a declarat, pentru Mediafax, Andrei Creci, directorul general al Societății de Transport București.

Luni, directorul STB a luat decizia suplimentării numărului autobuzelor la 58, cele 8 autobuze în plus fiind introduse pe linia 641.