Boc vrea supravegherea secțiilor de votare cu camerele video de la BAC

Publicat: 23 07. 2012, 18:28
Actualizat: 23 07. 2012, 18:29

Fostul premier Emil Boc a declarat, luni, într-o conferință de presă, că amplasarea camerelor de luat vederi în secțiile de votare este posibilă, deoarece se pot folosi aparatele de la examenul de bacalaureat, însă trebuie să existe „voință politică”.

Potrivit lui Boc, nu trebuie să existe nicio suspiciune de fraudă la referendum, de organizarea căruia depinde imaginea României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Consider cererea PDL de amplasare de camere video în secțiile de votare ca fiind una corectă și posibilă, chiar absolut necesară pentru a garanta corectitudinea referendumului”, a afirmat Emil Boc, potrivit căruia și în 2009 au existat camere de luat vederi în secțiile speciale, iar decizia de atunci a Gvernului a fost contrasemnată inclusiv de unii miniștri ai PSD.

Potrivit lui Boc, camerele de luat vederi ar putea proveni de la examenul de bacalaureat, pentru care au fost cumpărate deja aparate, dar și de la alegerile din 2009.

„Trebuie doar voință politică, totul depinde de decizia primului-ministru și de implementarea acestei decizii, care să asigure transparența. Eu spun că cel puțin la secțiile speciale se poate face imediat, dar cred că se pot asigura camere video în toate secțiile de votare. Dacă aceste camere video nu vor fi amplasate, înseamnă că nu se dorește organizarea corectă a referendumului”, a afirmat primarul Clujului.

Acesta a adăugat că situația României este în vizorul „tuturor cancelariilor occidentale”.

„Este vital ca asupra acestui referendum să nu planeze niciun fel de suspiciune de fraudă. Din acest punct de vedere, trebuie luate toate măsurile legale și organizatorice, în așa fel încât referendumul să nu aibă probleme în ceea ce privește corectitudinea lui. Spun asta pentru că de modul de organizare a acestui referendum se va lega în continuare imaginea României, de a putea aspira la respectarea exigențelor democrației și a statului de drept”, a declarat Emil Boc.

Premierul Victor Ponta spunea, duminică, la Iași, referindu-se la solicitarea PDL de a instala camere de luat vederi în toate secțiile de votare, că el nu a mai auzit de camere video în secții de vot, dar „dacă va exista această posibilitate, cu mare plăcere”.

El a spus că referendumul va fi organizat în condiții impecabile.

PDL cere instalarea de camere video în toate secțiile de vot la referendum, desființarea secțiilor suplimentare înființate „ilegal”, după 16 iulie, urgentarea achiziționării soft-ului antifraudă și ca aceia care votează pe liste suplimentare să completeze o declarație pe propria răspundere.

Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seară, că în secțiile de votare pentru referendum sunt necesare camerele de luat vederi, motivând că pe 29 iulie se vor organiza secții de votare și în restaurante și baruri, „ceea ce întrece orice imaginație”.