Bolnavii de la Spitalul Județean Satu Mare se încălzesc cu radiatoare și plăpumi aduse de acasă

Publicat: 15 02. 2012, 10:37
Actualizat: 27 07. 2012, 10:20
Bolnavii internați la Spitalul Județean Satu Mare sunt nevoiți să-și aducă radiatoare și plăpumi de acasă pentru a se încălzi, în condițiile în care temperaturile au scăzut sub zero grade, iar instituția de sănătate nu are încă un sistem de încălzire.

Managerul Spitalului Județean, Aurelia Vulciu, a declarat azi într-o conferință de presă, că în acest moment sunt asigurate radiatoare electrice doar pentru secția de nou-născuți.

"Am făcut tot ce am putut pentru a asigura o temperatură în saloanele de nou-născuți, în rest oamenii trebuie să înțeleagă că nu putem face nimic. Sperăm ca noua centrală să fie instalată până în 25 octombrie", a precizat Vulciu.

Spitalul Județean Satu Mare va avea din nou încălzire cel mai târziu la sfârșitul acestei luni, după ce firma Poszet SRL, care a câștigat licitația organizată de Primăria municipiului Satu Mare, va finaliza lucrările de instalare a noii centrale termice.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro