Boureanu rămâne în arest. Un nou video din secția de poliție, cu „exercițiile” fostului deputat. UPDATE

Publicat: 16 06. 2017, 20:05
Actualizat: 07 06. 2018, 09:56

This browser does not support the video element.

În instanță, fostul deputat a fost susținut de iubita sa, Laura Dincă, magistrații urmând să anunțe sentința. La finalul ședinței de judecată, avocatul lui Cristian Boureanu a declarat că fostul deputat a suferit multiple traumatisme : „fractură dublă, fractura a maxilarului, fisura cutiei craniene în zona sinusurilor, canal auditiv spart și 7 dinți, doi lipsă și cinci sunt sparți”, a explicat apărătorul.

„A fost acuzat că după plecarea din zona restaurantului ar fi arătat semne obscene, iar acest lucru nu a fost demonstrat, apare doar în declarația politisțului. De aceea a fost oprit a doua oară. Un aspect care nu a fost cunoscut până acum, polițiștii, conform ordinului de misiune, nu fuseseră repartizați pe acea zona să execute serviciul. Polițiștii au fost repartizați, conform documentelor de la dosar, în zona Calea Giulești-Bulevardul Constructorilor. (..) Există declarația colegului polițistului agresor care spune că în jurul orei 1.30, constatând că în zonă nu este trafic, au decis să se deplaseze în zona pieței Charles de Gaulles, iar in ordinul de misiune undeva este trecut că ei pot părăsi zona de patrulare numai dacă sunt înlocuiți de către un alt echipaj sau la ordine. Au fost cerute imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă și de către noi și de către procurori. Până acum nu le-am văzut”, a declarat avocatul Ion Dincă.

În ultimele 24 de ore, pe rețelele de socializare au apărut imagini noi cu fostul parlamentar din seara în care a fost implicat în scandalul care l-a dus în spatele gratiilor. Boureanu apare filmat la poliție, în timp ce face, cel mai probabil, exerciții de concentrare.Imaginile ar fi fost înregistrare în timp ce se afla la poliție, la scurt timp după ce a fost implicat într-un scandal cu polițiștii de la Bridaga Rutieră.

Alte imagini îl prezintă pe Cristian Boureanu, tot la sediul Poliției Rutiere, fredonând melodii rusești.

Cristian Boureanu a fost arestat pe 10 iunie, fiind acuzat de ultraj, după ce a lovit polițiștii care au oprit în trafic mașina în care se afla. Vineri, magistrații de la Tribunalul București judecă contestația fostului parlamentar la măsura arestării preventive.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis, miercuri, dosar pentru fapte de purtare abuzivă în urma scandalului dintre Cristian Boureanu și polițiști, și fostul deputat acuzându-i pe aceștia că l-ar fi agresat.

În spațiul public au apărut mai multe înregistrări din noaptea în care mașina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprită pe bulevardul Aviatorilor din Capitală, pe imagini putându-se observa cum fostul deputat îl lovește pe unul din polițiști în zona inghinală, dar și cum omul legii ripostează cu un pumn în zona feței și îl culcă la pământ, de unde nu se ridică preț de zeci de secunde.