Bucureștiul va avea cinci puncte de informare și documentare pentru cetățeni

Publicat: 30 07. 2015, 16:20

Proiectul a fost aprobat cu 37 de voturi „pentru” și două abțineri, nefiind înregistrat niciun vot „împotrivă”.

Cele cinci Puncte de Informare și Documentare pentru Cetățeni vor fi înființate pentru a reduce timpul necesar soluționării problemelor cetățenilor, pentru a asigura o comunicare facilă între aceștia și funcționarul public, dar și pentru un acces cât mai rapid la serviciile Primăriei Capitalei și îmbunătățirea calității informațiilor oferite.

„Extinderea bidimensională prin crearea celor cinci puncte de informare-documentare reprezintă expresia facilitării comunicării instituționale directe cu cetățenii. Prin înființarea Punctelor de Informare și Documentare pentru Cetățenii Municipiului București se dorește creșterea gradului de satisfacție al cetățenilor față de serviciile publice locale, dar și informarea turiștilor români și străini”, se arată în proiectul de hotărâre.

Cele cinci puncte de informare vor funcționa pe Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 38, Sector 2, strada I.C. Filitti nr. 8, Sector 3, Intrarea Căpitan Gheorghe Preoțescu nr. 24, Sector 4, Calea Ferentari nr. 72, Sector 5 și pe Bulevardul 1 Mai nr. 28, Sector 6.