Bugetul Ministerului Energiei, aprobat de comisiile de buget-finanțe

Publicat: 13 12. 2015, 09:37
Actualizat: 13 12. 2015, 14:15

Ministerul Energiei va avea în 2016 un total de 443,6 milioane lei la buget, suma fiind mult mai mică decât cea din anul acesta, iar ca priorități pe termen mediu ale ministrului Energiei, se menționează continuarea programului nuclear, programul de închidere a minelor neviabile, dar și programul de modernizare a sectorului de producere a energiei electrice.

„Bugetul pentru 2016 a fost întocmit în ideea unei administrări cât mai eficientă a resurselor pe care le are Ministerul Energiei, atât pentru activitatea proprie cât și pentru activitatea instituțiilor subordonate sau coordonate. M-aș referi la câteva lucruri importante care reies din acest buget, noi, la Ministerul Energiei, contribuim în primul rând la programele de conservare sau închidere a minelor din Valea Jiului, în continuarea acelor programe începute împreună sub consistența instituțiilor europene și am alocat o sumă de 105 mii 119 mii lei pentru aceste programe. Contribuim, de asemenea, la o seamă de subvenții pentru a acoperi costurile cu energia electrică a unor localități izolate din Delta Dunării și din munții Apuseni și mă bucur că alocăm fonduri pentru cercetare în domeniul nuclear”, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu, la începutul audierilor din Comisiile reunite de Buget-Finanțe din Parlament.

Referitor la programul de închidere a minelor, ministrul Energiei a anunțat că acesta se va finaliza în 2018.

„Închiderea de mine, vorbim de minele care au intrat în programul de închidere acum ani buni, se va finaliza în 2018. Nu vorbim de alocarea de fonduri pentru închiderea altor capacități miniere decât cele care au fost în anii trecuți incluse în acest program”, a explicat ministrul Energiei.

De asemenea, Victor Grigorescu a mai spus că stocurile de cărbune de la Complexul Energetic Hunedoara sunt insuficiente, precizând că încearcă să găsească soluții pentru îmbunătățirea producției.

„Complexul Energetic Hunedoara se află într-o situație particulară. Citesc despre stocurile de cărbune de la Complexul Energetic Hunedoara în fiecare dimineață, există stocuri. Ele sunt insuficiente față de ceea ce ne-am dori. Va trebui să vedem cum anume vom continua să îmbunătățim inclusiv producția. Și acolo avem un deficit, la producția de cărbune din minele de Complex, nu de ieri de azi”, a mai spus Grigorescu.