Cadoul inedit primit de oficialitățile din Rusia de Anul Nou

Publicat: 30 12. 2015, 13:53
Actualizat: 31 12. 2015, 14:02

Colecția de citate, denumită „Words That Change The World” (Cuvinte care schimbă lumea, n.r.), a fost trimisă către 1.000 de persoane de unul dintre consilierii lui Vladimir Putin, omul politic Vyacheslav Volodin, potrivit ziarului de business RBK.

Printre destinatarii darului se numără parlamentari, guvernatori și reprezentanți ai societăți civile. Într-o scrisoare ce însoțește cadoul, Volodin spune că volumul ar trebui privit ca un ghid al „valorilor și pricipiilor călăuzitoare” ale Kremlinului.

Cartea include 19 dintre discursurile lui Vladimir Putin, iar citatele au textul îngroșat. Printre texte se află și discursul din 2007 din München, în care Putin acuză politica Statelor Unite ale Americii, spunând că încearcă să domine ordinea mondială, și cel din 2014, când s-a adresat parlamentarilor ruși, apărând cu tărie anexarea Crimeei.

Cartea este editată și publicată de Network, o mișcare de tineret pro-Kremlin.

„Am observat că tot ceea ce Putin spune, într-o oarecare măsură, devine adevărat”, a spus membrul Anton Volodin, despre care se spune că ar fi creierul din spatele cărții. „Cuvintele lui Putin pot fi descrise ca profetice”, a completat acesta.

Însă Kremlinul pare să păstreze distanța față de acest proiect. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitry Peskov, spune că nu a auzit nimic despre această carte, drept urmare nu poate răspune încă la nicio întrebare legată de acest subiect.

La începutul acestei luni, un calendar pe 2016, care conține 12 fotografii – considerate insolite, inedite sau chiar bizare – cu președintele Vladimir Putin, a fost lansat în Rusia. Fiecare fotografie a fost însoțită de un citat aparținându-i lui Putin.