Călin Nistor, despre dosarul „Tel Drum”: E greu să avansăm termene precise

Publicat: 16 01. 2020, 19:25

În octombrie 2019, Călin Nistor afirma că până la finalul lui 2019 se va da cu siguranță o decizie în acest dosar penal. Întrebat, după interviul susțin la Ministerul Justiției, pentru funcția de șef al DNA, de ce nu s-a finalizat ancheta în acest caz, Nistor a spus că „e greu să avanseze termene precise”, dar că speră că nu va mai dura mult până ce procurorul de caz va da o soluție.

„Nu mai avansez un termen, se lucrează în acel dosar. Să sperăm că nu va mai dura mult și va fi dată și o soluție legală. (…) Nu pot devoala actele pe care le face procurorul, (…) dar e greu să avansezi în astfel de cauze termene precise, care pot fi depășite. Dosarele de corupție nu sunt simplu de investigat”, a spus șeful interimar al DNA.

În dosarul „Tel Drum”, procurorii DNA au anunțat, oficial, pe 13 noiembrie 2017 că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care era președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Procurorii au pus, în luna noiembrie, sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea. Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătrați, două mașini și mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând și altele care i-ar aparține liderului PSD.