Călin Popescu Tăriceanu, despre restricțiile impuse de Guvern: „Ăsta e planul? Să distrugă micul producător român?”

Publicat: 06 11. 2020, 16:08
Actualizat: 06 04. 2021, 15:26
Călin Popescu Tăriceanu, despre restricțiile impuse de Guvern: „Ăsta e planul? Să distrugă micul producător român?” / Sursă Foto: Călin Popescu Tăriceanu, Facebook

După anunțarea de către Guvern a noilor măsuri restrictive anti-COVID, Călin Popescu Tăriceanu i-a criticat vineri pe Ludovic Orban și pe Klaus Iohannis, spunând că aceștia sabotează afacerile, micii producători și închid tot, mai puțin secțiile de votare pentru alegerile parlamentare: „Pe scurt, închid cam tot ce mișcă, mai puțin secțiile de votare”.

Călin Popescu Tăriceanu: „Interzicerea petrecerilor? Care petreceri? De la Palatul Victoria?”

Călin Popescu Tăriceanu a distribuit vineri un text pe pagina sa de Facebook, întrebându-se care este logica noilor restricții adoptate de Guvern. Acesta a subliniat că noile măsuri sunt-le „frecție la un picior de lemn”: „Interzicerea petrecerilor? Care petreceri? De la Palatul Victoria?”

„Pe scurt, închid cam tot ce mișcă, mai puțin secțiile de votare!”, a scris acesta.

„Exceptând măsura cu obligativitatea măștii, toate celelalte măsuri anunțate cu voce gâtuită de Iohannis fără prompter sunt frecție la un picior de lemn! Interzicerea petrecerilor? Care petreceri? De la Palatul Victoria?

Interzicerea circulației pe timp de noapte? Ăștia cred că suntem un popor de zombie? Au impresia că de abia așteptăm noaptea ca să ne repezim pe străzi?”- s-e întreabă retoric fostul premier.

Tăriceanu: „Care este logica închiderii magazinelor mai devreme”

Tăriceanu critică Guvernul Orban, spunând că sabotează micul producător român, prin închiderea piețelor dar și prin măsura limitarii orarului de funcționare al magazinelor pâna la ora 21:00.

„Care este logica închiderii magazinelor mai devreme? Vor să ne înghesuim cu toții într-un interval de timp? Vor să mai pună pe butuci niște afaceri? Vor să mai trimită niște oameni în șomaj?

Care este logica închiderii piețelor? Li se pare că micii producători români o duc prea bine sau vor să ne ducă pe toți spre supermarketurile din țările din care Orban tocmai s-a întors? Ăsta e planul? Să distrugă micul producător român?

Nici o măsură din cele pe care le anunță nu are sens atâta timp cât ele nu sunt dublate de un program extins de testare. Chiar și închiderea școlilor poate fi evitată printr-un triaj zilnic al copiilor și o testare săptămânală pentru profesori și bilunară pentru elevi!

Ce neșansă avem ca în momente de criză să fim conduși de niște propagandiști fricoși care nu văd în fața ochilor decât voturi! În 2009 i-am avut pe Băsescu și Boc! Azi ne-am pricopsit cu Iohannis și Orban!” a mai scris Călin Popescu Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.