Cameraman Pro Tv, bătut de membrii unei presupuse grupări de cămătari din Brăila

Publicat: 15 02. 2012, 09:52
Actualizat: 28 06. 2012, 06:20
Un cameraman al postului de televiziune ProTV a fost bătut, luni seară, pe bulevardul A.I.Cuza, din municipiul Brăila, în timp ce îi filma pe membrii unei presupuse grupări de cămătari care intraseră într-o casă pentru recuperarea unei datorii, transmite corespondentul MEDIAFAX

Potrivit ProTv, luni seară, în timp ce încerca să filmeze un imobil atacat de respectiva bandă, cameramanul a primit pumni și picioare în cap și în abdomen și a ajuns, în cele din urmă, la spital, pentru investigații medicale. Agresiunea a avut loc în timp ce polițiștii sosiți la fața locului făceau cercetări în imobil. Chiar dacă incidentul s-a întâmplat sub ochii lor, de frică, martorii de pe stradă le-au spus polițiștilor că nu au văzut nimic.

Luni seară, polițiștii brăileni au fost chemați să intervină la un scandal care a izbucnit la marginea municipiului. Un presupus cămătar cunoscut în zonă a venit însoțit de mai multe persoane să își recupereze o datorie mai veche, respectiv 15.000 de dolari pe care i-ar fi împrumutat familiei respective în urmă cu trei ani, bani pe care nu i-ar fi primit înapoi la data stabilită și pe care ar fi venit să-i recupereze cu forța.

După ce membrii grupării i-au spart geamurile și au încercat să-i scoată mobila afară, proprietarul casei a alertat poliția și echipa Pro Tv.

Poliția a deschis imediat o anchetă pentru a stabili cine este atacatorul. "Am luat imediat măsuri pentru o bună desfășurare a anchetei. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale, vom stabili încadrarea juridică. Este un caz pe care dorim să-l rezolvăm foarte repede", a declarat corespondentului MEDIAFAX Cătălin Chivu, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila. (Mediafax)