Campania „Why don”t you come over” a ajuns la BBC: „Îi ia peste picior pe britanici”. FOTO

Publicat: 01 02. 2013, 17:17
Actualizat: 02 02. 2013, 13:32

Campania gândul și GMP Advertising „Why don”t you come over” a ajuns și la BBC. Potrivit sursei citate, gândul ironizează teama britanicilor că românii și bulgarii îi vor „invada” în 2014, odată cu relaxarea regulilor privind imigrarea.

BBC remarcă faptul că atât gândul și GMP se folosesc, în cadrul campaniei „Why don”t you come over”, de numele și imaginea unor membri ai Casei Regale britanice, cum ar fi prințul Charles, prințul Harry, Kate Middleton, dar și de sora sa, Pippa.

BBC remarcă și afișul în care se spune că, în România, berea este mai ieftină decât apa în Marea Britanie, dar și cel în care se face referire la Top Gear.

„Campania îi ia peste picior pe britanici cu sloganul: ‘Poate că nu ne place Marea Britanie, dar sigur veți iubi România””, mai scrie BBC.