Câmpeanu, despre reînființarea ANPDC: Orice instituție independentă devine necomunicativă

Publicat: 20 11. 2013, 13:44
Actualizat: 10 08. 2019, 19:45

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat miercuri că nu crede că reînființarea Autorității pentru Protecția Drepurilor Copilului este o soluție, deoarece o instituție independentă devine necomunicativă și are tendința de a crede că ce face este cel mai bine.

Ministrul Mariana Câmpeanu a participat la o dezbatere în Parlamenta organizată pentru a marca Ziua Internațională a Copilului. Întrebată dacă susține reînființarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, care să ofere posibilitatea de a avea o monitorizare reală a acestui domeniu, ministrul Mariana Câmpeanu a spus că nu crede că aceasta este o soluție.

„Nu am nimic împotrivă, dar orice instituție independentă devine necomunicativă și există această tendință de a crede că ce face este cel mai bine. Dovada clară a acestui lucru este Oficiul Român pentru Adopții, care a creat nenumărate probleme. Acest oficiu are părți bune dar ele nu se aplică așa cum trebuie, acesta a și fost motivul pentru care a fost trecut în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice”, a mai spus Câmpeanu.

Secretarul de stat pe probleme de asistență socială din Ministerul Muncii, Codrin Scutaru, declara în 13 noiembrie că Direcția pentru Protecția Copilului ar trebui să redevină autoritate. El preciza că protecția copilului ar merita o atenție mai mare, fiind „domeniul de excelență în domeniul social” și, din acest motiv, instituția care coordonează acest domneniu ar trebui să fie mai puternică.

Codrin Scutaru a mai spus că provocarea căreia România a trebuit să îi facă față a fost reconfigurarea întregului sistem de protecție specială, iar una dintre deciziile politice asumate a constat în întărirea rețelelor de plasament familial și închiderea instituțiilor de mare capacitate.

„Mi-aș dori ca direcția să ajungă din nou autoritate, să aibă prestanța pe care o merită. Am auzit oameni care se miră că protecția copilului în România este gestionată de o direcție. Abia aștept să avem o autoritate, pentru că acesta este nivelul de responsabilitate. (…) Îmi doresc creșterea importanței instituționale a Direcției pentru Protecția Copilulului, pentru că și-a demonstrat eficiența și eficacitatea. Ea trebuie să se ocupe de coordonarea metodologică a DGASPC din județe și are nevoie de o cât mai mare importanță instituțională”, a mai spus Scutaru.

Întrebat dacă există un proiect de act normativ pentru reînființarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și când estimează că ar putea să se întâmple acest lucru, secretarul de stat a spus că nu s-a făcut un calcul.

„În momentul de față nu avem un calcul clar, pentru că nu noi suntem cei care au decis ca o autoritate să devină direcție. Noi am primit această realitate tristă. Am venit după trei ani de zile în care domeniul social a fost ignorat și am readus protecția copilului în prim-planul preocupărilor noastre. Am luat problema așa cum era și o să readucem această direcție la nivelul la care trebuie să fie protecția copilului în România”, a mai spus Scutaru.

El a adăugat că, la finalul acestui an, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice va prezenta noua strategie privind protecția copilului pentru perioada 2014 – 2020.

„Prin această strategie vom arăta din nou că preocuparea noastră este ca acești copii ai noștri să fie tratați ca viitorul societății românești”, a mai spus Scutaru.