Când va fi inaugurat hotelul de gheață de la Bâlea Lac

Publicat: 03 12. 2015, 14:27

„În prezent se lucrează cu apă și zăpadă la realizarea cofrajelor și a schelelor necesare. Sperăm ca la finalul săptămânii să putem folosi și blocuri de gheață din Lacul Bâlea, pentru realizarea efectivă a construcției”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX Lidia Bădilă, reprezentant al firmei care construiește Hotelul de gheață.

Potrivit acesteia, construcția din acest an va avea tema „Europa” și va consta în 14 camere duble și trei construcții de tip iglu, realizate lângă hotel. Fiecare dintre camere va avea o denumire care amintește de una dintre țările Uniunii Europene.

„Turiștii pot dormi, în funcție de preferință, în Salonul vienez, în Dutch room, Studio Helsinki, English Home, High Lisbon, Bella Italia, Casa maghiară, Spanish Kingdom, Deutsche haus, Irish room, Frozen Sweden, Luxemburg, Greek Studio sau în Odaia de sus”, a afirmat Lidia Bădilă.

Ea a spus că Hotelul de gheață va fi inaugurat în Ajunul Crăciunului, iar toate locurile pentru noaptea de Revelion au fost deja rezervate de către un grup de turiști britanici.

Pentru confortul oaspeților, pe fiecare pat va exista o saltea moale, acoperită cu lenjerie, pături și blănuri pufoase de animale, iar înainte de culcare, oaspeții primesc saci călduroși de dormit, deoarece temperatura medie în Hotelul de Gheață este între -2 și +2 grade Celsius.

Potrivit firmei care construiește Hotelul de gheață, popularitatea construcției a crescut progresiv, în ultimii ani ajungând la 8.000 de vizitatori în fiecare sezon.