Cântărețul Mihai Constantinescu, în comă la spital, după ce a suferit un al doilea stop cardio-respirator / Adrian Daminescu: „Să stăm cuminți și să ne rugăm pentru el”

Publicat: 14 05. 2019, 11:30

Potrivit surselor citate, cântărețul a ajuns luni la unitatea spitalicească.

Artistul suferise un stop cardio-respirator, iar medicii l-au resuscitat, în prezent fiind pe secția de Terapie Intensivă.

Mihai Constantinescu și-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace.

În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenții chirurgicale la Secția Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficiență mitrală gradul 3/4, insuficiență tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie.

În anul 2017, artisul a fost supus unei noi intervenții chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncție.

Adrian Daminescu: „Să stăm cuminți și să ne rugăm pentru el”

 Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu rămâne gravă după noaptea petrecută în spital. „Să stăm cuminți și să ne rugăm pentru el”, a declarat muzicianul Adrian Daminescu pentru Mediafax. 

Mihai „nu e la prima problemă de genul ăsta”, a declarat Adrian Daminescu pentru MEDIAFAX.

„Dormea lângă soție și soția și-a dat seama că nu mai respiră. Mi s-a spus că a durat 10 minute până l-au resuscitat. Dacă sunt mai mult de trei-patru minute, cred că îți pierzi memoria și e greu să îți mai recapeți cunoștința”, a mai spus muzicianul.

„Tot ce putem să facem acum e să stăm cuminți și să ne rugăm pentru el”, a completat Adrian Daminescu.