Captură impresionantă la Suceava: 100 de kilograme de pietre semiprețioase au fost descoperite de polițiștii de frontieră. Unde trebuiau să ajungă – VIDEO

Publicat: 22 07. 2019, 13:38

Mai multe persoane care transportau patru colete voluminoase au fost observate, duminică, de polițiștii de frontieră din localitatea Brodina, județul Suceava, la aproximativ 300 de metri de granița cu Ucraina.

La somația polițiștilor, oamenii au fugit spre teritoriul statului vecin, iar la fața locului a fost găsită o femeie, în vârstă de 30 de ani, din Suceava, care a declarat că pachetele îi aparțin, susțin reprezentanții Poliției de Frontieră într-un comunicat de presă.

În urma examinării coletelor, polițiștii au descoperit aproximativ 100 de kilograme de pietre de diferite dimensiuni, forme și culori, posibil chihlimbar, a căror valoare s-ar ridica la suma de 100.000 lei.

Potrivit comunicatului de presă, bunurile au fost confiscate, iar femeia este cercetată pentru complicitate în formă agravantă.

Foto: Poliția de Frontieră Română