Cardiolog sibian găsit incompatibil de ANI: Nu au decât să mă pedepsească, ies din medicină

Publicat: 24 09. 2014, 19:40
Actualizat: 06 02. 2016, 05:45

Potrivit raportului ANI, medicul cardiolog Ioan Manițiu, care este șeful Clinii de Cardiologie I Sibiu, se află în conflict de interese de natură penală și incompatibilitate.

Astfel, potrivit raportului ANI, el ar fi în incompatibilitate din 4 mai 2006, „încălcând și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, prin prisma atribuțiilor ce îi revin în calitate de șef al Secției Clinice Cardiologie I în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a încheiat contracte cu patru societăți furnizoare de medicamente, societăți comerciale care au stabilit relații comerciale prin încheierea de contracte cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu”.

În fața acestei acuzații, Manițiu a declarat că se simte „jignit și mâhnit”, iar dacă ANI îl va găsi vinovat va „ieși din medicină”.

„Sunt mâhnit că după aproape 40 de ani sunt cuprins în această listă. (…) Am un SRL, cabinet privat. Mie mi s-a spus să am casă de marcat și am învățat să bat la casa de marcat, la SRL. Sunt singurul personaj care lucrează, nu am avut sediu secundar, am lucrat și la alte cabinete particulare și mă numesc administrator. În momentul când am primit, în urmă cu trei ani, contractul de manager de secție, nici nu mi-am dat seama ce înseamnă incompatibilitate – administrator, manager – este o neînțelegere. Am semnat contractul de șef de secție – că aici este incompatibilitatea – fiind cu cabinet SRL și am primit 40 la sută din consultațiile de la celelalte cabinete. Ce rău am făcut? De un an am făcut un cabinet cu loc secundar de muncă. Acum e cabinet cu asociat unic. Nu am venit la directorul spitalului să îi spun că eu, ca manager al unui cabinet particular, am făcut contract cu el. Contract am făcut ca șef de secție. Am dezvoltat secția de cardiologie, nu secția mea. Am adus tot ce am putut pentru spital. Mă simt jignit, sincer! Dacă sunt vinovat nu au decât să mă pedepsească! Ies din medicină și gata!”, a declarat Manițiu.

El a mai spus că nu are atribuții în ceea ce privește contractele de achiziții de medicamente.

„Ca șefi de secție nu suntem implicați direct în contracte, în achiziții. Nu avem treabă noi cu firmele de medicamente. Nu îmi permit așa ceva și nu mă cobor la nivelul unui vânzător de medicamente. Dacă ne-au găsit incompatibili, atunci afară cu noi! Să mergem cu bicicleta, să vindem roșii și castraveți în piață, că poate e mai bine așa”, a mai declarat Manițiu.

Totodată, medicul a mai spus că ar trebui să se stabilească dacă medicii au voie sau nu să lucreze în privat și la stat concomitent.

„Eu sunt mâhnit! Nu am făcut fărădelegi. Dacă nu mai avem voie, ca medici, cu cabinet, să ne spună că nu mai avem voie. Jumătate o să plece din spital! Toți lucrează la privat! Trebuie să lucrăm ca să trăim mai bine, să mergem la conferințe, să participăm, să le susținem, cei care suntem în stare”, a mai spus cardiologul.

Alături de Manițiu, alți opt medici ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu sunt declarați în incompatibilitate, precum și câte unul de la Spitalul de Psihiatrie „Gheorghe Preda”, Spitalul de Pediatrie din Sibiu și Spitalul Municipal Mediaș, județul Sibiu.

Un număr de 29 de actuali și foști manageri de spital, șefi de secție și directori medicali, din București și 12 județe, cei mai mulți din Sibiu, au fost găsiți în incompatibilitate sau în conflict de interese, de Agenția Națională de Integritate (ANI).

Pentru cele 29 de persoane, ANI a întocmit 38 de rapoarte, constatând fapte de incompatibilitate în 22 de cazuri (12 manageri de spital, un fost manager de spital, opt șefi de secție și un fost director medical), încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală în 14 cazuri (doi manageri de spital, 11 șefi de secție și un director medical) și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în două cazuri (un manager de spital și un director medical).