Carne de cal, depistată în loturi de carne etichetată drept vită, în Olanda

Publicat: 29 01. 2014, 21:02
Actualizat: 25 03. 2019, 19:21

Autoritatea sanitar-veterinară olandeză (NVWA) a anunțat, miercuri, blocarea distribuirii a 690 de tone de carne etichetată drept vită după depistarea unor urme de carne de cal, informează AFP.

„ADN de cal a fost depistat în patru loturi de carne etichetată drept vită”, a comunicat Autoritatea sanitar-veterinară olandeză (NVWA), precizând că distribuirea acestor loturi a fost oprită ca „măsură preventivă”.

Carnea provenea de la un abator situat în orașul olandez Dodewaard și va fi oprită de la comercializare până se va afla conținutul și proveniența.

Abatorul aparține companiei olandeze Van Hattem Vlees.